Compania Eli Lilly România se implică în gestionarea crizei de sânge, cu ocazia Zilei Mondiale a Voluntarului Lilly

București, 27 octombrie 2020 – Reprezentanții Eli Lilly România au marcat pentru al 7-lea an la rând Global Day of Service – Ziua Mondială a Voluntarului Lilly, participând la o amplă acțiune de responsabilitate socială. Cu sprijinul Centrelor de Transfuzie Sanguină din țară, reprezentanții companiei s-au unit încă o dată pentru semenii lor și au donat sânge, conștientizând criza acută din spitale și nevoia de donatori voluntari.


“În această perioadă dificilă cu care ne confruntăm, conștientizăm cu toții, poate mai mult ca oricând, cât este de importantă responsabilitatea individuală pentru binele și sănătatea întregii comunități. Dincolo de implicarea noastră în cercetarea, descoperirea și dezvoltarea de noi terapii pentru îmbunătățirea calității vieții pacienților, încurajăm și susținem eforturile angajaților noștri de a-și ajuta semenii și a face voluntariat pentru a răspunde unor situații urgente cum este nevoia de sânge.


În acest an, am ales să dedicăm Ziua Mondială a Voluntarului Lilly donării de sânge, fiind alături de pacienții care au nevoie de transfuzii sau produse din sânge pentru a supraviețui. Poate că este cea mai mare satisfacție sufletească aceea de a ști că printr-un gest mic poți salva până la două vieți. Ne dorim ca astfel de inițiative să aibă un ecou în întreaga societate, iar donarea de sânge să devină un act firesc”, a declarat dr. Attila Fejer, Director General, Eli Lilly România.


Membrii echipei Eli Lilly România au donat sânge în Centrul de Transfuzie București și Centrele Regionale din Brașov, Galați, Timișoara și din alte localități. În total, au fost colectate peste 20 de unități de sânge, însumând peste 9 litri, care vor putea salva până la 40 de vieți. Statisticile arată că aproape 60% din populație va avea nevoie de sânge la un moment dat al vieții, însă mai puțin de 2% dintre români donează sânge.<sup>1</sup>


“Ne bucurăm să vedem mobilizarea companiilor pentru donarea voluntară de sânge, în special într-o perioadă dificilă pe care o traversăm cu toții și care a dus la scăderea numărului de donatori, o lipsă acută de care ne loveam și în vremuri normale. Fără donatori, mulți dintre pacienți nu ar fi fost în viață astăzi”, a declarat Dr. Doina Goșa, Director Centrul de Transfuzie Sanguină București.


Global Day of Service marchează o zi, în fiecare an, în care cei peste 38.000 de angajați Eli Lilly se implică în diferite acțiuni de voluntariat pentru comunitățile locale din întreaga lume. Prin intermediul acestui program, demarat în anul 2008, angajați din peste 65 de țări au implementat mii de proiecte și au investit peste 1,2 milioane de ore în acțiuni dedicate mediului înconjurător, educării copiilor, îngrijirii celor care au nevoie de ajutor, sprijinirii centrelor sociale comunitare. Această inițiativă este printre cele mai ample acțiuni de voluntariat sub egida unei companii, desfășurate într-o singură zi.
###

Despre Eli Lilly and Company


„Eli Lilly and Company” (Lilly) este o companie bazată pe cercetarea și descoperirea de medicamente noi, fiind prezentă în acest domeniu de aproape 145 de ani.


Lilly este un lider global în domeniul îngrijirilor medicale care își propune să îmbine preocuparea pentru binele semenilor cu aplicarea descoperirilor științifice din domeniul medico-farmaceutic, aducându-și astfel contribuția la îmbunătățirea vieții oamenilor din întreaga lume. Compania a fost fondată cu mai mult de un secol în urmă în Indianapolis, Indiana, SUA, de Colonelul Eli Lilly, un om dedicat fabricării unor medicamente de calitate capabile să satisfacă nevoi terapeutice reale, misiune ce caracterizează până în prezent toate activitățile companiei. Angajații Lilly de pe întreg mapamondul lucrează pentru a descoperi și introduce în practică de medicamente noi, capabile să schimbe în bine viața celor suferinzi, pentru a perfecționa cunoașterea mecanismelor patogene ale bolilor și a modalităților de gestionare ale acestora, și pentru a contribui prin filantropie și voluntariat către comunitățile în care activează.


Aflată în România de 28 de ani, Lilly și-a luat angajamentul de a ajuta persoanele care suferă de boli acute și cronice, investigând și mai apoi aducând pe piața românească peste 30 de compuși inovatori diferiți, pentru tratamentul unor afecțiuni cum ar fi: diabetul, osteoporoza, psoriazisul, cancerul, artrita reumatoidă, tulburările psihice și altele. Programele noi de cercetare și tratament combină experiența clinică, academică și profesională a specialiștilor Lilly și a colaboratorilor lor și contribuie la înțelegerea bolilor și la dezvoltarea unor soluții terapeutice noi, mai cuprinzătoare, cu scopul final de a face viața mai bună pentru persoanele suferinde.


Pentru a afla mai multe despre Lilly:
www.lilly.com/news, www.eli-lilly.ro, https://twitter.com/LillyPad, www.linkedin.com/company/eli-lilly-and-company/, https://lillypad.eu/.

Contact: ro_office@lilly.com


Pentru mai multe informații despre donarea de sânge, consultați paginile Centrelor de Transfuzie Sanguină:


Centrul de Transfuzie Sanguină București: http://www.ctsbucuresti.ro/

Centrul Regional de Transfuzie Sunguină Timișoara: https://www.ctstimisoara.ro/

Centrul Regional de Transfuzie Sunguină Iași: https://www.crtsiasi.ro/page7.html

Centrul Regional de Transfuzie Sunguină Galați: https://www.crtsgalati.ro/

Centrul Regional de Transfuzie Brașov: https://ctsbrasov.wordpress.com/


[1]
https://www.ctstimisoara.ro/donez-sange-de-ce/



PP-MG-RO-0051